8 martie 2010

Cutremure la comanda


Directorul unei companii de energie geotermală a fost cercetat în Elveţia, acuzat că a distrus proprietatea prin declanşarea de cutremure.

Compania lui Markus Haering colabora cu autorităţile din Basel pentru a încerca să convertească căldura din rocile de adâncime în electricitate. Proiectul a fost suspendat în 2006 când săpăturile au produs cutremure. Nu a existat pagube umane insa cele financiare s-au ridicat la 9 milioane $ (5.54 milioane £). Domnul Haering neagă faptul că ar fi produs în mod intenţionat pagubele respective.

Proiectul a fost oprit definitiv la începutul lunii trecute după ce un studiu guvernamental a descoperit că, în cazul unor cutremure similare, proiectul ar putea produce pagube de milioane de dolari în fiecare an.

Prezent în faţa instantei de judecata, dl. Haering a respins acuzaţiile conform cărora ar fi produs în mod deliberat pagube proprietăţilor şi a afirmat faptul că localnicii erau informaţi asupra riscurilor. El a mai spus că cei implicaţi “ştiau foarte puţine despre seismicitate” înainte ca săpăturile să înceapă în în zona Petit-Huningue a oraşului.

Liderii proiectului susţin că aveau un plan în caz de urgenţă şi că “în fiecare minut, ştiam ce se petrece şi eram pregătiţi pentru a interveni imediat.” Unul dintre cutremurele generate a avut o magnitudine de 3,4 grade.

Raportul guvernului elveţian a concluzionat că, dacă s-ar fi permis continuarea proiectului, sansele de a produce un cutremur atat de puternic incat sa cauzeze pagube de pana la 500 milioane $ ar fi fost de 15%. Totuşi, ar fi fost puţin probabil ca acest proiect să afecteze grav o placă tectonică importantă care se află chiar sub oraşul Basel, oras devastat de un cutremur major în anul 1356.
Dl. Haering riscă până la 5 ani de închisoare dacă judecătorul va considera că a existat intenţia de a distruge proprietatea. sursa

---------------------------------------------------------------------

Lasand la o parte faptul ca in sfarsit o autoritate a recunoscut si admis ca se pot provoca cutremure (vezi cazul Tsunami) am si eu o intrebare de 1000 de puncte... De ce nu avem si noi in Romania o firma care sa angajeze astfel de "cutremuratori"?

Ar fi foarte utili in preajma primariilor, pe langa Senat, pe langa la Presedintie, langa Guvern... sa-i mai zgaltaie dracului un pic pe conducatori, ca tare dorm pe ei. Chiar as fi dispus sa fac o cheta sa-i platim pe savanti. Parca vad...

- Domn' profesor doctor academician, am si eu o comanda pentru un mic cutremur in zona Cismigiu. Am impresia ca Oprescu a baut cam mult astazi si nu prea ii mai arde de treburile Capitalei...

Sau...

- Alo, ce se mai aude cu comanda mea ? Inca de alaltaieri am facut plata prin banca si ar fi trebuit sa va intre banii. Da, da... e vorba de cutremurul ce trebuie livrat in Piata Victoriei. Da, da... ala de 3 grade ca n-am prea multi bani. Da? In maxim 2 ore e gata? Bine, va multumesc.

Ce ziceti? Sunt nebun de legat sau un optimist convins? Nu stiu, ma gandeam si eu ca poate astfel schimbam ceva in tara asta...

10 comentarii:

Anonim spunea...

Esti nebun de legat si gandesti prea mult.

Flamingo spunea...

Asa mi-a spus si nevasta-mea... :))

Andreea Stava spunea...

Bai Flama , asta suna a teoria conspiratiei.Daca stam sa ne gandim atat de mult la asta , nu facem decat sa le creem teren propice pt a mai lansa astfel de "bombe".

Anonim spunea...

Asta ti-a spus inaite sa zci DA sau dupa ?

Flamingo spunea...

Bre, ia gata cu offtopicul ca incep sa sterg posturile.

molie spunea...

De ce sa angajeze?
Produc ei "cutremure" (de la Oprescu pana la Basescu).

Anonim spunea...

SA IMI TRAG MALACHIE PE CUTREMURELE VOASTRE MA, UITE ASA

sorin andreica spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
sorin andreica spunea...

locuitorii pot cere daune interese si obligatia de a repara prejudiciu.In dreptul civil si culpa savarsita fara intentie se sanctioneaza.In dreptul comparat se pot invoca si normele comunitare
cu respect

Flamingo spunea...

Domnule Sorin, ma faceti sa zambesc. Luati prea in serios articolele mele... Cel de fata, s-a vrut o gluma, o parodie, un scenariu utopic, deci orice altceva decat o chestiune serioasa. :)

Trimiteți un comentariu

Ca sa puteti posta, aveti nevoie de un cont Google (Blogger, Google Docs, Youtube, Picasa, Istoric Web, Gmail, etc).

 
Copyright 2009 FLAMINGO Advertising. Powered by Flamingo