De regula nu merg in Real, dar daca tot am pus mana pe niste bonuri de masa cu antetul unui spital, am zis sa dau o fuga pana la cei fara egal. Toate bune si frumoase pana cand am iesit din masina. In parcare fiind, m-am intalnit cu niste prieteni veniti si ei la cumparaturi. El conduce un Renault Megane. Pe drumul catre intrare au urmat cateva schimburi de replici, amabilitati, ce mare a crescut copilul, dar al vostru cat are, deci chestii d-astea banale.
Intram pana la urma in hypermarket dar destul de greu, ca nu mai scapam de aia si in goana dupa produse, ca cica de la 1 iulie se vor scumpi din cauza TVA-ului, dam peste ALTA familie, cunostinte, colegi, etc. Mai sa fie, ne-am nimerit toti aici, acum, azi in Real? Nu puteam dracului alege Cora sau Carefour? Ca sa nu mai spun ca de regula mergem in Selgros, dar asta e alta poveste. Vorbim si cu astia pret de 2-3 minute si plecam. Dupa alte 10 minute, ne intalnim cu ALTII. Am simtit ca-mi cade tavanul in cap. Alte schimburi de replici, alte amabilitati, cat mai castigi, tot acolo lucrezi, ce masina mai ai, etc. Trecem si "peste astia" si la casa nr. 2 sau pe la inceput pe acolo, ghiciti cu cine ne-am intalnit? Cu ALTII fratilor, cu ALTII! Din pacate nu am emoticonuri pe aici sa exprim exact ce am simtit pe moment.
Ok, unde vreau sa ajung...
Cum se face ca, fara nicio exceptie, TOTI cei cu care ne-am intalnit, ne masurau din priviri cosul cu cumparaturi? Hmmm... Ce kkt vroiau sa vada? Nivelul nostru de trai si sa-l compare cu al lor? Cautau produse ieftine cumparate de noi ca sa aibe de ce face misto ulterior? Sau le placea culoarea caruciorului sau a pantofilor mei? Intreb deoarece in timp ce vorbeau cu noi se uitau in jos, nu in sus, la noi. Urasc intalnirile astea cand esti masurat din cap pana in picioare si ti se pun etichete ieftine.
Asta imi seamana cu o intamplare din trafic cand doi amici buni se intalnesc, unul il taie calea celuilalt, pagubitul injura de mama focului din cauza sperieturii, dupa care zambeste cand isi recunoaste prietenul, iar ulterior il dojeneste (online). Un fel de a gresit bre, dar e de-al meu. Asa si cu astia din Real. Or fi ei curiosi, dar le pot imputa prostia si rautatea? Nu, asa sunt ei si sunt oarecum "ai mei". Pacat ca tembelismul cronic nu doare.
Unde nu-i cap, e vai de mama lor sau cum era proverbul ala?
Un lucru este cert. Voi incerca pe cat posibil sa evit Realul in zilele din preajma salariului pentru ca nu stiu peste cine dau pe acolo sau peste ce tampiti posesori de Megane dau in trafic sau prin parcari.
10 comentarii:
Sa stii ca Realul nu e doar rendez-vous-place-ul tau...ci si al meu. M-am intalnit intr-o seara cu atatia cunoscuti incat ma asteptam din secunda in secunda sa zica vreunu "Hahaha...suckere, esti la camera ascunsa"...si faza si mai misto era ca se stiau TOTI intre ei. Partea buna, referitor discutia ta e ca stie fiecare cat castiga celalalt (relativ)...asa ca nici nu m-am interesat daca vreunu cumpara ceva sau nu, daca are cosh sau carucior, daca bea Evian sau Adria, in schimb am tras o masa prieteneasca la mancatoria d-acolo...da da...se haleste bine in Real. Porci proaspeti, cola la 2 litri, glume proaste, ragaieli in grup...si sincer, eram cam 20. Fiecare cu atashul...ce mai...oameni fericiti, gand la gand cu bucurie...la drum de seara, etc... Hai s-o ardem in Real, ne distram...e bestial =))
Tare asta cu camera ascunsa. Sa stii ca si eu ma gandeam ieri la ceva similar. :)
"peste ce tampiti posesori de Megane dau in trafic." =)) =)) =))
Eh lasa, ca pe unii am avut grija sa-i sterg demult din lista de mesenger din diverse motive.
am auzit si eu de unul cu Megane care a taiat fata unui prieten =))
bai pasare,da'capra cine sta?ca am auzit ca ti cam place!
frustrare is your middle name!
Taci c-a aparut personajul principal.
Exact ce ziceam...
Nţ, nţ, nţ... GOTTY, ma dezamagesti. :D
Dar vai!!! Ce s-a intamplat?!?!? S-a deslipit colantul de pe CTM sau l-ai prins pe Gotea cu nevata-ta in pat?
Hahahahahahahahahahahahahahahaha!!!! Nu ma pot opri :)) =))!!!
Trimiteți un comentariu
Ca sa puteti posta, aveti nevoie de un cont Google (Blogger, Google Docs, Youtube, Picasa, Istoric Web, Gmail, etc).